Despre Ortodoxie I
Biserica Ortodoxă este marele necunoscut al lumii noastre. Ȋn ciuda aparenţelor. — Propun celor interesaţi o cale posibilă de apropiere şi de intrare în universul creştinismului oriental-ortodox. Am în vedere problema simbolismului.
Simbolul presupune două nivele: semnificantul şi semnificatul, respectiv semnul şi ceea ce simbolizează el. Ȋn concepţia bizantină, în viziunea creştină ortodoxă, relaţia dintre cele două nivele este una de comunicare fiinţială, definindu-se astfel un simbolism realist. Simbolul nu trimite numai către un alt nivel de realitate, cea simbolizată, ci este un loc în care aceasta din urmă sălăşluieşte în mod real.
Cel mai vast simbol este, în această concepţie, lumea văzută, lumea dominată de legea timpului. Ea este simbolul, accesibil nouă ca oameni cunoscători, al lumii nevăzute, al lumii veşniciei. Lumea spirituală nu se află pe vreun astru îndepărtat, în cine ştie ce colţ de galaxie. Ea fiinţează în imediata vecinătate a lumii văzute, străbătând-o pretutindeni şi lăsându-se simbolizată de ea. – Dumnezeu a făcut lumea văzută prin Cuvânt, prin Logos. Strădania de cunoaştere a lumii va fi răsplătită prin descoperirea acestui Logos, care fiinţează în lume şi o susţine. Ȋn concepţia creştină ortodoxă, cunoaşterea lumii văzute este o etapă foarte importantă pe drumul către Dumnezeu. Credinţa în Dumnezeu, religiozitatea nu exclud, ci presupun demersul cercetătorului naturii. Un cunoscător care caută raţiunile lucrurilor va ajunge la raţiunile tot mai cuprinzătoare care fac inteligibil uiversul şi în final va putea pipăi cu mintea însăşi Raţiunea, Cuvântul divin, Logosul.
Experienţa preoţească de până acum îmi dă dreptul să constat că foarte mulţi din contemporanii noştri, educaţi cu sârg la şcoala ştiintelor naturale şi exacte, se simt strâmtoraţi în biserică. Evită practicarea unei vieţi religioase pentru a nu ajunge în contradicţie cu ceea ce au învăţat. Iar dacă se întâmplă să devină totuşi religioşi, sufletul lor este vizibil dezbinat: se supun unor practici religioase moştenite de la părinţi, investindu-le cu o putere quasi-magică, pe de o parte, iar pe de alta, îşi duc viaţa profesională într-un univers de convingeri care nu au nici o atingere cu realităţile spirituale. — O adevărată împlinire sufletească vor putea trăi însă numai atunci când se exercită ca fiinţe cunoscătoare şi religioase deopotrivă, convinşi că lumea materială nu este nici singura realitate şi nici emanaţia vreunui duh rău, duşman Divinităţii, ci este creaţia lui Dumnezeu, care o străbate cu Raţiune. Legile descoperite în natură sunt forme ale Raţiunii divine din lucruri. Pentru aceasta este necesar ca metodele analitice de cunoaştere a naturii să se lase completate de un efort sintetizator. Destul de recenta întelegere ecologistă a naturii este foarte aproape de şansa unui drum spiritual, profund creştin, de cunoaştere a Raţiunilor creației.
Când oamenii pregătiţi profesional pentru aceste lucruri renunţă în biserică la exigenţele de cunoaştere cu care sufletul lor este deprins, ei nu pot să-1 descopere cu adevărat pe Dumnezeu-Mântuitorul nostru, iar comunitatea de credincioşi pierde ocazia de a avea în sânul ei suflete gânditor treze şi luminos evlavioase.
Câtă vreme preoţii ortodocşi vor fi solicitaţi numai la nivelul citirii unor molitve împotriva farmecelor, a unor dezlegări, câtă vreme preoţii ortodocşi acceptă, comod, şi interesat, acest mod de viaţă religioasă, atât solicitanţii cât şi preoţii nu sunt creştini ortodocşi adevăraţi, ci au căzut laolaltă într-o formă primitivă de religie. Aceasta nu se poate nicicum armoniza cu demersul cunoaşterii ştiintifice.
Părintele KEFA
România Liberă – Lumea Creștină, 25.02.1990
