Despre Ortodoxie II – 5.03.1990 – România Liberă – Lumea Creștină

Despre Ortodoxie  II

Ȋn strădania ei religioasă, Biserica Ortodoxă foloseşte masiv aptitudinea realităţilor materiale de a le simboliza pe cele spirituale. Ea sfinteşte spaţiul prin lăcaşul de cult cu semnificativa lui arhitectură tradiţional-bizantină. Ea sfinţeşte curgerea temporală prin desfăşurări cultice. Sfinţeşte lumea prin evidenţierea şi intensificarea legităţilor ei spirituale primordiale. Totul este posibil prin simbolismul realist.

Fiul lui Dumnezeu, Hristos Domnul şi Logosul S-a întrupat ca om. Faptul acesta ţine de istorie. Ȋntruparea fundamentează definitiv valabilitatea simbolismului realist. Lumea spirituală, prin Fiul lui Dumnezeu, şi-a reînnoit relaţia cu lumea materială. Veşnicia a străpuns temporalitatea. Mântuitorul nu S-a despărţit de omenitatea asumată prin Ȋntrupare. El este Dumnezeu-Omul. Creştinismul este religia Ȋntrupării 1ui Dumnezeu ca om, în istorie. Ne situăm astfel, prin convingerile noastre de credinţă, foarte departe de ideea negării realităţilor materiale şi istorice ale acestei lumi. Suntem creştini ortodocşi atunci când mărturisim certitudinea noastră că Dumnezeu comunică cu lumea, că lumea se poate sfinţi, că spiritul poate deveni „eficient”, „pipăibil” în viaţa noastră pământească. Este destul să adânceşti sensul sărbătorii Rusaliilor pentru a vedea că în Creştinismul ortodox strădania bisericii este de a prelungi Ȋntruparea. Lumea întreagă să se sfinţească, devenind transparentă pentru Raţiunile (Logoi) lucrătoare în ea.

Am ajuns la o chestiune foarte concretă. La posibilitatea de a distinge duhurile, prin testul Ȋntrupării. Există tot felul de orientări spirituale, există tot felul de ideologii, care se fac purtătoarele unei spiritualităţi anume. Creştinismul poate fi identificat acolo unde spiritul propovăduit poate deveni realitate, prin întruparea sa în viaţa concretă. Acolo unde între ideologia propovăduită şi viaţa concretă a pro-povăduitorului nu pot fi constatate roadele reale ale unei întrupări, este o dovadă că sau spiritul respectiv nu are în el lumina lui Hristos sau propovăduitorul este un comerciant jalnic de vorbe frumoase. Creştinismul a biruit odinioară lumea păgână pentru că el a devenit mai întâi o realitate spirituală întrupată cu adevărat în mucenicii secolelor de persecuţie şi în viaţa celor de după ei.

Lumea nu poate ajunge la sfinţenie câtă vreme omul nu s-a împărtăşit cu adevărat de ea. Hristos S-a întrupat mântuindu-l pe om. Omul, sfinţindu-se, are în Creştinismul ortodox vocaţia mesianică de a mântui lumea. Regnurile naturii şi universul întreg. De aceea nu putem gândi un sfîrşit apropiat al lumii. Creştinismul este, cum au spus-o şi alţii, abia la începutul drumului său. El n-a cunoscut decât o primă etapă, cea medievală, în care a conturat un tip de civilizaţie de formă creştină. Ne aşteaptă viitorul pentru a întrupa în noi, sfinţindu-ne viaţa pământească, duhul creştin. Ne aşteaptă viitorul pentru a ne exercita vocaţia noastră de mântuitori ai naturii. Ne aşteaptă viitorul pentru a contura o civilizaţie creştină 1a nivelul noilor exigenţe individuale şi sociale.

Până acum ne-am deprins în Biserica Ortodoxă a privi mai mult spre trecut. Ortodoxia a amorţit astfel într-un somn hipnotic. Trecutul venerabil a devenit fascinant în sens negativ. Un şarpe, de privirea căruia nu ne mai puteam mişca decât automat, nepersonal. Dar iată, viitorul ne aşteaptă! Privindu-1, vraja înrobitoare a trecutului se destramă. Exigenţele prezentului, percepute în perspectiva zilei de mâine, ne ajută să redescoperim Ortodoxia vie, cu limbajul ei specific, simbolic realist.

Păritele Kefa

România Liberă – Acasă – Lumea Creștină, 5.03.1990

Pr. Petru MOGA
Pr. Petru MOGA