An: 2017

ȚARA DE FOC – IULIU POPPER – Traducere, Ed.Bizantină, București, 2013

ȚARA DE FOC – IULIU POPPER – Traducere, Ed.Bizantină, București, 2013

 

TARA DE FOC – IULIU POPPER

PREFATA

Născut fiind la ţară, cu „frica lui Dumnezeu”, cum se spune, de mic copil am avut credinţa că preoţii doar vorbesc – transmit, aşadar, spiritul Sfîntului Duh –, şi studiază, aprofundează, cărţi religioase, nu şi citesc, analizează şi chiar diseacă lucrări laice, fără legătură, cel puţin la prima vedere, cu Biserica. Aparent fără nicio legătură, în urmă cu un an, un fost student, Bogdan Ursuleanu, m-a rugat să am o întrevedere cu un preot de la Câmpina, care era preocupat de unul dintre românii pe urmele cărora fusesem în anul anterior, în cadrul expediţiei-călătorie RAPAPATATIERRA (RAPAnui – PATAgonia – TIERRA del Fuego), înscrisă în programul MARI ROMÂNI, români adevăraţi, dar din păcate uitaţi. Preotul era Părintele Petru Moga, de la Biserica Sfîntul Nicolae, iar expediţionarul – Iuliu Popper. Preotul Moga mi-a plăcut din prima clipă, am interacţionat imediat: o figură de ascet solar, mi-am zis instantaneu, un om de statură mijlocie, foarte suplu şi care emana, pur şi simplu, bunătate, căldură sufletească, credinţă, deferenţă. Am răspuns, fără ezitare, invitaţiei Domniei-Sale de a ţine o conferinţă în complexul bisericesc pe care îl păstoreşte (un ansamblu religios de o frumuseţe şi un farmec aparte) şi, în ciuda tuturor reţinerilor mele, ziceam eu fireşti (conferinţă duminica – zi de sărbătoare şi odihnă – şi la orele 17, când oamenii îşi fac, de regulă, siesta), totul a fost perfect în acea zi de 18 septembrie 2012: o sală arhiplină (peste 60 de persoane), cu o audienţă selectă, cultivată, ceea ce îşi doreşte orice vorbitor în public.
Continue reading →

Interviu Pr. Moga Petru

Interviu Pr. Moga Petru

Înainte de a fi preot, sunteţi om. Cum reuşiţi să treceşi peste încercările vieţii?

Este destul de greu de despărţit lucrurile acestea. Dacă preoţia ar fi o simplă profesie, atunci aş putea tăia lucrul acesta, dar în momentul în care devii preot, este ca o înflorire a omenescului. Nu sunt lucruri diferite, ele sunt în continuare. Deci eu nu mai am cum să mă despart de această condiţie după ce am devenit preot. Chiar dacă mă dezbrac de veşminte şi mă duc să muncesc ca un civil, aşa zicând, la încercările vieţii nu poţi răspunde decât cu experienţa completă pe care o ai. Nu este o experienţă de om şi una de preot. Ci o experienţă de om care are rostul de preot, şi atunci, în orice aş face, mă folosesc de acumulările pe care le am în condiţia de preot şi care sunt speciale.

Continue reading →

Învierea – 14.04.1990 – România Liberă – Lumea Creștină

Învierea – 14.04.1990 – România Liberă – Lumea Creștină

Ȋnvierea

Ȋn prima, cosmică zi a Creaţiunii, Cuvântul dumnezeiesc şi-a început lucrarea de structurare a haosului originar: „Să fie lumină!” Cuvântul străpunge haosu1 şi-1 pătrunde cu Raţiune. Se face lumină. După acest început, pe parcursul celorlalte zile-etape descrise în limbajul religios al Genezei, întregul Cosmos ajunge să se aşeze în rânduiala pe care omul o poate acum contempla. Săptămâna de şapte zile este modesta replică istorică a calendarului omenesc la grandioasa înşeptită desfăşurare cosmic-divină de la începuturi.
Continue reading →

Nu copia!