Ȋnvierea

Ȋn prima, cosmică zi a Creaţiunii, Cuvântul dumnezeiesc şi-a început lucrarea de structurare a haosului originar: „Să fie lumină!” Cuvântul străpunge haosu1 şi-1 pătrunde cu Raţiune. Se face lumină. După acest început, pe parcursul celorlalte zile-etape descrise în limbajul religios al Genezei, întregul Cosmos ajunge să se aşeze în rânduiala pe care omul o poate acum contempla. Săptămâna de şapte zile este modesta replică istorică a calendarului omenesc la grandioasa înşeptită desfăşurare cosmic-divină de la începuturi.

Ȋn noaptea Paştilor creştine, când se intra într-o nouă zi întâi a săptămânii, Lumina Ȋnvierii izbucnea triumfătoare în întunericul tăcerii şi al morţii. Mântuitorul, după ce a parcurs Marea Săptămână a Pătimirii, depus după legea oamenilor în mormântul pământesc, învie din morţi. Iată incredibilul devenit fapt real! Trupul de lumină al Domnului, smulgându-se întunericului şi amorfului pământesc, se constituie în început al unei noi creații. Duminica, întâia zi a săptămânii, ziua Ȋnvierii şi a luminii este replica zilei întâi a Creaţiunii, este ziua a opta. Ȋnceputul unui nou cosmos. Ea rămâne pentru creştini nu o zi de odihnă în sens iudaic, paleo-testamentar, ci o zi de activitate spirituală, deschisă spre viitorul unui cosmos transfigurat.

Ȋn această zi, Dumnezeu-Logosul („logos” are în greceşte înţelesul de „cuvânt” şi „raţiune”!), devenit Om, a biruit moartea şi a creat condiţiile unei noi structurări cosmice. A deschis posibilitatea re-creării luminii prin om.

Iată-ne cu aceste gânduri în curtea, în tinda sau în naosul bisericii, învăluiţi de întuneric, aşteptând ca în primul minut de după miezul nopţii de Paşti să răsune cuvântul sacerdotal: Veniţi de luaţi lumină! Flacăra sacră trece de la preot la fiecare dintre noi. Ȋntunericul se împuţinează pe măsură ce trecerea lminii de la unul la altul se lărgeşte, devenind fluviu. Participăm la o desfăşurare misterială. Istoria erei creştine deschisă spre viitor este simbolic şi profetic întrupată în acest moment cultic. HRISTOS A ȊNVIAT! Ȋn sufletul fiecăruia se poate aprinde acum o făclie spirituală din aceeaşi Lumină, din Lumina biruitoare a Ȋnviatului.

Am primit-o? S-o facem să crească! Ȋntunericul va slăbi în jurul nostru. Amorful va accepta să se structureze. Păşim pe urmele Domnului. Lucrăm la urzirea unui cosmos nemuritor.

Părintele KEFA

România Liberă – Lumea Creștină, 14.04.1990