Sari la conținut

20. Explicarea scenelor – 18.08.2014 icos 10

Τ. Icosul  10

Zid de apărare al fecioarelor ești Născătoare de Dumnezeu Fecioară, 

și tuturor celor ce aleargă la tine;

că Făcătorul cerului și al pământului te-a pregătit pe tine,

cea fără de prihană,

spre a locui în pântecele tău, învățând pe toți să strige ție:

Bucură-te, stâlpul fecioriei;

bucură-te, poarta mântuirii.

Bucură-te, începătoarea prefacerii duhovnicești;

bucură-te, dăruitoarea bunătății dumnezeiești.

Bucură-te, că ai renăscut pe cei zămisliți rușinos;

bucură-te, că ai povățuit pe cei cu mintea împătimită.

Bucură-te, că desființezi pe stricătorul minților;

bucură-te, că naști pe Semănătorul curăției.

Bucură-te, iatacul nunții celei fără de sământă;

bucură-te, că îi unești cu Domnul pe cei credincioși.

Bucură-te, frumoasă hrănitoare a fecioarelor;

bucură-te, că mirese faci sufletele sfinte.

Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!